Miraj. (Copyright Alexandru Balogh)

vineri, 4 decembrie 2009

Sa ne fereasca Dumnezeu. Basescu = Hitler

Da Doamne mintea romanului de pe urma.
Personal, ma aflu, de vreo 2 saptamani incoace, intr-o continua stare de mirare. Amestecat cu un profund sentiment de dezgust, trebuie sa recunosc. Am asistat la o campanie al lui Basescu cu mesaje fara noima, fara substanta, insa extrem de violente. Un discurs de "baietas de cartier" cu atacuri virulente la orice inseamna sfant, culminand cu juramantul mincinos cu mana pe Biblie. Imi cer scuze "baietasilor de cartier" pentru jignirea adusa, caci intr-un cartier, unde am crescut si eu, nivelul de cultura este de multe ori mai ridicat decat al lui Basescu, iar de cele mai multe ori, cel putin in cartierul in care am crescut eu in Zalau, un om ca Basescu ar fi marginalizat.
Sigur ca intr-o societate normala, acest tip de discurs ar fi de ajuns ca sa-mi justifice sentimentul de dezgust fata de posibilul viitor presedinte al Romaniei. Dar nu e doar atat. Sentimentul de dezgust devine mai acut cand vad ca acest tip de discurs si violenta afecteaza si populatia, duce la o frenezie de nedescris, la un anumit tip de divinizare al lui Basescu. Si acest fapt este extrem de periculos, este baza totalitarismului intr-o societate, baza unui stat totalitar, nu dictatorial cum spun unii. Spun totalitar, pentru ca Basescu are tendinta de a controla tot: afaceri, toti afaceristii cotizeaza intr-un fel sau altul la "maretul partid", presa, prin bani sau santaj, institutii guvernamentale, prin numirea propriilor sustinatori in pozitiile cheie etc, mai nou incepand atacul la adresa Parlamentului, ultimul bastion care i-a scapat de sub control in ultimele luni. Situatia actuala din tara noastra incepe sa semene din ce in ce mai mult cu cea a Germaniei anilor 30, iar discursul lui Basescu se aseamana atat de bine cu discursurile lui Hitler incat devine de-a dreptul ingrijorator. Asta doar in ceea ce priveste discursurile lui, caci daca luam in considerare actiunile lui, nu poti sa nu remarci ca traiesti de-a dreptul intr-o Romanie totalitarista.
Discursurile virulente ale lui Basescu contra mogulilor, seamana atat de bine cu tunetele si fulgerele lui Hitler impotriva evreilor... Ambii, atat Hitler cat si Basescu, au un discurs negativ asupra parlamentului. Nu cred ca mai e mult pana Basescu va dizolva Parlamentul, Parlamentul unicameral fiind doar inceputul acestui proces de subordonare al acestui organism care ii mai poate pune bete in roate.
Nici actiunile ultrasilor lui Basescu nu se deosebesc de actiunile hitlerjugend: actiuni de o violenta de neinchipuit intr-un stat de drept, democrat. Incendierea bannerelor contracandidatului, manifestari violente la manifestatiile contracandidatului, vezi cazul Timisoara, sunt doar cateva exemple. Basescu nu cere compromis politic, intelegere, el cere supunere si daca se poate, iubire. Va suna cunoscuta sintagma "iubitul conducator"???
Ambii, atat Hitler cat si Basescu au pretentia de a guverna cu poporul, pentru popor. Aceasta afirmatie al lui Basescu de aseara mi se pare cea mai periculoasa. In orice stat democrat, Parlamentul, ales de popor, reprezinta vointa poporului. Basescu insa arunca ori de cate ori poate un vot de blam la adresa Parlamentului, adica, in ultima instanta, la adresa poporului. Mai mult de atat, are pretentia si afirma sus si tare ca Parlamentul este cel care vrea raul natiunii si face toate relele din lume, iar el, ca un adevarat salvator, ca cel care stie cel mai bine ce este inspre binele natiunii, se lupta cu toata lumea, inclusiv cu Parlamentul cel rau. Pretentiile lui Basescu, cum ca el stie mai bine decat Parlamentul Romaniei ce e mai bine pentru tara, e de-a dreptul naucitoare. Adica un om are pretentia ca gandeste mai bine decat 480 de oameni la un loc???? Cand i-a spus lui Geoana aseara ca Parlamentul a respins reducerea numarului de parlamentari si parlament unicameral, dar iata ca poporul i-a dat lui dreptate, era sa cad din pat. Dar de cand conduce un presedinte intr-un stat de drept prin referendum peste referendum si de cand conduce tara un Guvern care aproba legi doar prin asumarea responsabilitatii? Nu cumva rolul guvernului este acela ca cei 480 de parlamentari sa dezbata, sa se certe si sa gaseasca cea mai buna formula pentru o lege? Vi se pare normal ca parlamentarii sa nu stie conditiile imprumutului de la FMI?? Aaaahh, ma scuzati, am uitat ca e de ajuns sa stie "maretul conducator" cu sleahta lui din guvern. Dupa ce s-a facut atata tam-tam pe acest subiect, ma asteptam sa iasa in fata si sa dea spre publicare acest acord cu FMI, sa stie si poporul ce si pentru ce va plati atatia bani. Suntem condusi dupa ureche, de ce ne mai miram ca nu functioneaza nimic in tara?
Aseara la confruntarea dintre Geoana si Basescu, am asistat pe de o parte la un discurs constructiv din partea lui Geoana, pe un program stabilit si un discurs totalitarist al unui om al carui singur program este cel de a lupta contra mogulilor si a Parlamentului cel rau si corupt, Parlament ales de popor. Inseamna oare ca lupta contra poporului?? Bine, nu cred ca merge nimeni insa cu concluziile logice asa de departe, concluzii logice insa care se impun.
Ne intrebam de ce ajungem in astfel de situatii? De ce avem o tara in care, conform ultimelor sondaje, un conducator totalitarist este sustinut de 46% din populatia tarii? Raspunsul se afla intr-o alta intrebare: cati dintre cei 46% care il sustin pe Basescu stiu care e diferenta dintre un stat totalitar si un stat democratic? Ca tot vorbim de reformarea sistemului educational. Da, sunt de acord, un om care termina o scoala, o facultate de orice gen, trebuie sa fie bine pregatit pentru sistemul concurential in care va intra, un sistem in care cel care nu e bine pregatit are sanse mult reduse. Sigur ca e important sa avem specialisti in economie, medicina, mecanic auto sau agricultura - intre noi fie vorba de cele mai multe ori pregatim acesti specialisti pentru alte tari si nu pentru noi - insa neglijarea materiilor umane in scolile romanesti va duce la situatii de acest gen. Materii precum istorie, geografie, literatura,psihologie, filosofie - desi toti au impresia ca se pricep la filosofie, ultimul prost de pe marginea drumului avand impresia ca filosofeaza cand scoate o tampenie pe gura - pregatesc elevul pe un alt nivel, al cunoasterii, al umanitatii si nu in ultimul rand, al umanizarii. Cine nu cunoaste istoria are sanse sa o repete, cine nu cunoaste diferenta intre un stat de drept, constitutional, are sanse sa sustina un stat totalitarist.
Ironia cea mai mare e ca acum cinci ani am fost la vot si am votat Basescu pentru a scapa de PSD, nu am uitat nici acum de ce am vrut sa scap de PSD, insa duminica ma voi duce la vot si voi vota PSD ca sa scap de Basescu. Caci pericolul Basescu e mai mare ca pericolul PSD-PNL. Si adevarul e ca nu mai suport. Ma enervez instant cand apare la televizor Udrea, Boc, Videanu sau Blaga. Ma simt jignit de declaratiile lor, imi insulta inteligenta cand au pretentia ca pot sa ma minta cu nerusinare in fata, iar eu, trebuie sa-i cred.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu